Consiliere si psihoterapie

5 metode pentru a scăpa de dependenţa emoţională

„Tot ce este cu adevărat măreţ este creat de individul care poate lucra în libertate”, a spus Albert Einstein. Libertatea este bunul cel mai de preț al oamenilor iar conștientizarea posibilității că, în anumite circumstanțe, am putea să o pierdem, parcă ne face să o prețuim și mai mult. Mai îngrozitoare decât viața trăită între pereții anoști ai închisorilor, este pierderea libertății interioare. Convingerile și emoțiile nesănătoase sunt cele care ne pot menține captivi, pentru mulți ani, într-o viață care nu ne place, nu ne reprezintă și care ne încarcă cu suferință. Această captivitate este resimțită încă și mai acut de personalitățile dependente.

Pentru oamenii cu o structură de personalitate dependentă, singurătatea este cel mai mare rău care li se poate întâmpla. Ei au mereu nevoie de ajutorul, aprobarea și înțelegerea celor din jur. Fie și simpla prezență a unei pesoane apropiate le poate da acestora un fals sentiment de siguranță și confort. Libertatea se dobândește atunci când nu mai depindem de opiniile, ideile sau suportul cuiva, indiferent sub ce formă ar fi acesta. Într-adevăr, este plăcut și comod să avem lângă noi persoane pe care știm că ne putem baza, însă acest lucru nu este posibil întotdeauna. Putem avea, de-a lungul vieții, perioade de singurătate și momente în care, din diverse motive, nu putem beneficia de prezența și sprijinul celor apropiați. Maturizarea presupune conștientizarea că pot exista astfel de perioade, acceptarea lor și convingerea că suntem capabili să le depășim cu seninătate, căutând, în interiorul nostru resursele de care dispunem.

Cum se formează personalitatea dependentă
Problema persoanelor dependente emoțional este neîncrederea în propriile forțe și o stimă de sine scăzută. La baza lor se află sentimentul de inferioritate care își are rădăcinile în copilăria timpurie. Despărțirea de unul sau de ambii părinți – sau, în funcție de situație, de persoana care a avut grijă de noi – poate fi trăită cu o anxietate care ne va predispune, la maturitate, să ne agățăm de orice fel de relație, fie ea și toxică. Acest lucru se datorează impresiei că am fost abandonați deoarece nu am reușit să ne agățăm destul de bine.
Tot în copilăria timpurie se formează convingerile personalității dependente:

  • Nu pot.
  • Nu sunt suficient de bun.
  • Ceilalți sunt mai capabili decât mine.
  • Sunt incapabil să mă descurc singur.
  • Vreau ca toți să mă placă.
  • Pentru ca ceilalți să mă placă, trebuie să accept orice.

Pe de altă parte, personalitatea dependentă se poate forma atunci când cei care au avut grijă de noi au manifestat un comportament similar. De pildă, dacă un părinte – sau amândoi – erau dependenți de părerea altora sau aveau, în permanență, nevoie de cineva în rezolvarea diferitelor situații de viață, copilul care ține cont de fapte și nu de vorbe, preia, prin imitație, acest tipar comportamental și, la maturitate, se va comporta ca atare.

În copilărie, avem anumite nevoi pe care doar adulții le pot fi satisface. Astfel, se formează acel tip de relație pe care psihanalistul englez Michael cum apare dependenta in copilarieBalint o numește „iubire primară”. Mai târziu, copilul va constata că nu toată lumea este la dispoziția lui ori de câte ori are nevoie, moment în care poate avea două tipuri de reacții. Pe de o parte, simțindu-se incapabil de a avea grijă de el, acesta încearcă să îi convingă pe ceilalți să îi satisfacă nevoile. Recunoaștem, în acest caz, tipul de personalitate dependentă. La polul opus se află copilul care poate dezvolta o reacție exagerată de autonomie și o repulsie față de orice formă de dependență sau angajament, dezamăgit fiind de faptul că nu poate obține de la ceilalți ceea ce își dorește.

Părinții, tutorele sau orice persoane care au grijă de noi în copilărie au un rol extrem de important în formarea personalității noastre. Dacă nu reușesc să transmită copilului iubire și respect, acesta va crește cu ideea că trebuie să se agațe și mai mult de cel care îl îngrijește deoarece, în fond, de el depinde propria lui supraviețuire. Nici părinții supraprotectori nu prea sunt de mare ajutor, de vreme ce aceștia îi transmit copilului că lumea este un loc periculos în care nu poate supraviețui decât cu ajutorul celorlalți.
Rolul părintelui este de a asigura copilului autonomia necesară, de a-l încuraja și a-i transmite ideea că cei pe care îi iubește îl iubesc în egală măsură.

Convinsă că nu poate face nimic singură, persoana dependentă afectiv se agață, la fel ca în copilărie, de cei pe care îi consideră mai puternici decât ea. Evită să preia inițiativa, să își expună opiniile, nu poate lua singură decizii sau îi lasă pe alții să decidă în locul ei. De dragul de a face pe plac altora, este incapabilă să spună NU, nu suportă criticile, acceptă oferte profesionale inferioare nivelului ei de competență și trece foarte greu peste o despărțire, drept pentru care va căuta imediat o nouă relaţie care să îi satisfacă nevoile. Multe dintre persoanele dependente, incapabile să vadă o soluţie în momentele de impas, ajung, în timp, la depresie, anxietate și agorafobie. Pentru a-i convinge pe ceilalţi să le satisfacă solicitările, pot recurge, în mod inconştient, la şantaj emoţional. De multe ori, îşi aleg parteneri dominatori care le abuzează fizic şi/sau emoţional, ceea ce le întăreşte convingerea că nu pot face nimic singure şi le confirmă statutul de victimă.

Dacă te regăseşti în cele de mai sus, înseamnă că este momentul să iei atitudine pentru o schimbare pozitivă în viaţa ta. Să fii cu adevărat liber/ă înseamnă să nu mai depinzi de părerea celor din jur, să te accepţi şi să te iubeşti aşa cum eşti, să cauţi şi să găseşti acei oameni, lucruri şi situaţii care îţi aduc fericire şi împlinire. Pe scurt, să ieşi din carapacea în care ai stat atât de mult timp şi să te deschizi către noi experienţe pe care să le abordezi, de acum înainte, din perspectiva unei persoane mature, sigure pe ea, care are încredere deplină că viaţa îi va oferi tot ceea ce are nevoie pentru a evolua.

Metode de a te elibera de dependenţa emoţională

1. Monitorizează-ţi succesele!monitorizarea succeselor
Dacă vrei să dobândeşti controlul asupra vieţii tale, este necesar să începi cu succesele tale. Oricine a avut, în anumite etape ale vieţii, realizări cu care se poate mândri, fie că este vorba de admiterea la o facultate, un job nou, o căsătorie, naşterea unui copil, terminarea unui curs, achiziţionarea unui apartament. Concentrează-te pe reuşite, nu pe eşecuri! Poţi chiar să le scrii într-o agendă şi să le revezi ori de câte ori ai impresia că nu poţi face un anumit lucru fără ajutorul cuiva. Mai mult, la finalul fiecărei zile, întocmeşte o listă cu succesele de peste zi. De obicei, avem tendinţa să uităm lucrurile bune pe care le facem şi să ne amintim, în schimb, ceea ce nu a ieşit aşa cum ne-am fi dorit.

 2. Dacă ai ceva de spus, spune! exprimarea opiniei
Dacă ai o opinie diferită referitoare la un anumit aspect sau situaţie, dacă nu îţi place felul în care te tratează sau îţi vobeşte o persoană, nu ezita să îţi expui propriul punct de vedere. Indiferent de ceea ce ar putea crede altcineva despre tine, ai dreptul la propria opinie în aceeaşi măsură ca ceilalţi. Ba mai mult, în acest fel le-ai putea chiar câştiga respectul. La o şedinţă de psihoterapie, o clientă mi-a spus: „Eu nu sunt o fire conflictuală, nu îmi place să mă cert.” Nu este vorba de crearea unui conflict, ci despre o discuţie calmă şi detaşată între două persoane mature. Oricum nu îi putem mulţumi pe toţi. În acest caz, de ce să nu ne exprimăm opinia?

3. Decide pentru tine!responsabilitatea propriilor decizii
Întotdeauna este mai simplu să îi lăsăm pe ceilalţi să decidă pentru noi. Dar când facem acest lucru, le cedăm controlul asupra vieţii noastre. Neasumarea responsabilităţii propriilor alegeri ne permite să ne eliberăm de povara vinovăţiei. Ne pricepem de minune să găsim ţapul ispăşitor. Dacă lucrurile nu merg cum trebuie, celălalt este vinovat pentru că a luat acea hotărâre. În realitate, nu facem decât să renunţăm la oportunitatea de a învăţa din propriile greşeli astfel încât, pe viitor, să facem algerile corecte. Bineînţeles, oricine are nevoie, la un moment dat, de un sfat. Alegerea, însă, ne aparţine.

4. Critica nu trebuie să fie demoralizatoare.Nu te lasa afectat de critica celorlalti
Nu am fost niciodată de acord cu conceptul de „critică constructivă”. Cu toate acestea, există persoane care nu se lasă influenţate, în mod negativ, de niciun fel de critici. Atunci când cineva te critică, nu face decât să scoată la suprafaţă acele aspecte din interiorul tău care au rămas nerezolvate, pe care nu le-ai acceptat. Cei care te critică sunt profesorii tăi. În loc să te laşi afectată/ă de părerea cuiva, trebuie să ai în vedere două aspecte. În primul rând, să te întrebi care este motivul pentru care a reacţionat în acest fel. O zicală spune: „Cine arată cu un deget spre alţii, arată cu trei degete spre el”. Cei care critică în mod constant, observă, la ceilalţi, aspectele pe care le resping la ei înşişi, „umbra” lor, după cum ar spune Carl Jung. În al doilea rând, o părere este doar o părere şi reflectă perceţia celorlalţi despre tine, aceasta având caracter subiectiv. Singurul lucru care contează cu adevărat este părerea ta despre tine.

5. Acceptă singurătatea!acceptarea singuratatii
Nu vreau să spun că ar trebui să stai singur/ă toată viaţa. Singurătatea poate fi o povară foarte greu de cărat atunci când ai impresia că nu te poţi descurca singur/ă. În psihoterapie, există o metodă prin care desensibilizarea se efectuează prin expunerea repetată la stimul. În acest caz, persoanele dependente ar trebui să îşi aloce o perioadă în care să petreacă timp cu ele însele. Deşi poate părea înfricoşător la început, conştientizarea faptului că nu ai nevoie de cineva pentru a-ţi rezolva problemele sau a-ţi găsi fericirea te va elibera de dependenţa de ceilalţi, te va ajuta să îţi redobândeşti încrederea în tine şi stima de sine. Curajul nu înseamnă lipsa temerilor, ci înfruntarea lor.

Toate aceste metode care, probabil, nu nu vor fi uşor de aplicat, necesită efort şi un dram de voinţă. Uneori poţi reuşi singur/ă, iar alteori suportul unui terapeut poate fi necesar, o vreme, pentru a te ajuta să îţi regăseşti calea.

După cum dependența de anumite vicii contribuie la piederea libertăţii, dependența de oameni ne menţine captivi într-o colivie la fel de nocivă. Pentru cei dependenţi emoţional, lumea este un loc ameninţător unde nu pot să răzbată decât cu sprijinul altora. Dependenţa psihică este asemenea unui handicap pe care mulţi îl poartă, uneori toată viaţa. Alături de ei, la fiecare pas, va trebui să fie mereu cineva care să le arate drumul sau să le spună ce să facă mai departe. Din nefericire, dispariţia acelui toiag pe care se sprijină va face loc confuziei, frustrării şi, probabil, disperării. La fel ca în cazul dependenţei de substanţe, cei cu personalitate dependentă trebuie să treacă printr-o criză de dezintoxicare, destul de dureroasă, la început cu ajutorul unui terapeut şi, în cele din urmă, singuri. Singurătatea este cea mai mare provocare a lor. Însă, la finalul acestui proces, îşi vor deschide larg aripile şi vor putea zbura… singuri.

Ada Cojan

Mulţumiri https://unsplash.com pentru fotografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente articole
Comentarii recente

    <script type=”text/javascript” src=”//downloads.mailchimp.com/js/signup-forms/popup/unique-methods/embed.js” data-dojo-config=”usePlainJson: true, isDebug: false”></script><script type=”text/javascript”>window.dojoRequire([„mojo/signup-forms/Loader”], function(L) { L.start({„baseUrl”:”mc.us20.list-manage.com”,”uuid”:”54200ef39a1843e3255f02cf4″,”lid”:”4244c75a86″,”uniqueMethods”:true}) })</script>

    Primeste informatii utile

    Mailchimp Signup Form
    Share via
    Copy link
    Powered by Social Snap