Toţi avem momente când ne simţim inferiori altora şi ne îndoim de abilităţile noastre. Toţi am simţit gustul amar al eşecului când am picat un examen, când nu am trecut de un interviu, că nu ne-am descurcat la un proiect la fel de bine precum colegii noştri sau nu avem poziţia pe care am visat-o, în societate. Dar când aceste momente ne demoralizează atât de mult încât nu mai reuşim să mergem mai departe, este cazul să ne întrebăm dacă nu cumva avem un complex de inferioritate.
Cum apare complexul de inferioritate?
Atunci când ne simţim inferiori altora, percepem realitatea într-un mod diferit decât alte persoane care nu se confruntă cu aceeaşi problemă. Acest lucru se datorează convingerilor formate în perioada copilăriei. Dacă părinţii nu te-au încurajat şi nu te-au validat pentru ceea ce eşti, dacă te-au abuzat sau criticat constant, dacă ţi-au transmis ideea că nu eşti suficient de bun sau de merituos sau dacă percepţia ta referitoare la felul în care vorbeau şi se comportau cu tine nu era una pozitivă, vei creşte cu convingerea că nu eşti suficient de bun, competent, frumos sau inteligent, convingere care te va urmări şi îţi va impacta toată viaţa, atât personal, cât şi profesional. Vei fi timid în relaţiile cu ceilalţi, vei crede că nu îţi poţi întemeia o relaţie pentru că ceilalţi nu te plac, nu îţi vei putea apăra drepturile în faţa celorlalţi şi nu vei lupta pentru ceea ce îţi doreşti, vei fi timid în relaţiile interumane şi te vei descuraja uşor în cazul unui eşec. La locul de muncă, vei fi descurajat de reuşitele colegilor, te vei implica cu teamă în proiectele noi, vei fi reticent în a-ţi expune punctul de vedere, te vei bloca şi vei tremura în faţa unui şef autoritar şi orice greşeală, oricât ar fi de nesemnificativă, te va descuraja şi te va face să fii şi mai rezervat în tot ce ţine de implicare şi iniţiativă.
Termenul “complex de inferioritate” a fost inventat de psihiatrul austriac Alfred Adler pentru a defini lipsa de motivaţie a indivizilor incapabili să îşi gestioneze viaţa şi să îşi urmărească scopul, în viaţă. Dacă, în copilărie, părinţii sau alte persoane importante din viaţa ta ţi-au spus: “Nu eşti bun de nimic”, “Se va alege praful de tine”, “Uită-te la tine să vezi cât eşti de gras”, sau, dimpotrivă, “Eşti slab cât o găină”, dacă vecinii sau colegii te porecleau în fel şi chip sau dacă, prin orice alt mijloc, ţi-au dat de înţeles că le eşti inferior, la maturitate te vei trezi, deseori, că te compari cu alţii, de obicei cu cei care au cel mai mare succes în viaţă. Când ajungi să te îndoieşti de tine şi de abilităţile tale, este nevoie să te întrebi ce poţi face pentru a-ţi creşte stima de sine şi a te simţi bine în pielea ta. Atunci când ai un complex de inferioritate, este un indiciu al unei stime de sine scăzute.
Să vedem câteva dintre convingerile unei persoane cu complex de inferioritate:
“Nu sunt bun de nimic.”
“Ceilalţi sunt mai competenţi decât mine.”
“Dacă greşesc, nu valorez nimic.”
“Sunt urât. Sunt prost. Sunt prea gras. Sunt prea slab.”
“Nu sunt demn de a fi iubit.”
“Nu merit să primesc.”
“Nu mi se întâmplă nimic bun în viaţă.”
“Ceilalţi sau destinul sunt de vină pentru eşecurile mele.” Pentru a afla cum poţi deveni stăpânul vieţii tale îţi recomand articolul “9 metode de a-ţi asuma responsabilitatea pentru propria viaţă”.
“Ceilalţi au ceva împotriva mea.”
“Ceilalţi mă resping.”
“Trebuie să fiu retras ca să nu mă fac de râs.”
“Trebuie să atac pentru a fi protejat.”
“Trebuie să fiu cel mai bun.”
“Trebuie să fac totul perfect.”
Această ultimă convingere aparţine perfecţionistului. Persoana complexată crede că, abia atunci când face totul perfect şi se comportă impecabil, poate dobândi poziţia pe care şi-o doreşte şi va creşte în proprii ochi. A dori să faci tuturor pe plac de dragul de a nu dezamăgi, a munci mai mult decât trebuie pentru că ai impresia că nu ai obţinut rezultatul dorit are drept rezultat doar un mare consum de timp şi de energie. În încercarea de a atinge perfecţiunea, te vei izbi, mereu, de un zid, întrucât nimeni nu poate fi perfect. Iar eforturile tale zadarnice nu pot atrage decât şi mai multă frustrare.
“Trebuie să atac pentru a fi protejat” şi “Trebuie să fiu cel mai bun” conturează profilul agresorului. Persoana complexată, în dorinţa de a-şi demonstra supremaţia asupra celorlalţi, foloseşte, ca instrumente de putere, abuzul fizic, verbal sau emoţional sau pe toate trei laolaltă. Dorinţa de putere este caracteristică narcisicilor, sociopaţilor şi psihopaţilor şi provine dintr-un complex de superioritate. Dar întodeauna, la baza complexului de superioritate se află un complex de inferioritate. Istoria ne-a demonstrat că regimurile totalitare clădite pe dominare şi control absolut, la un moment dat, se destramă.
Convingerea “Trebuie să fiu retras ca să nu mă fac de râs” acunde teama de greşeală. Persoana care se teme să nu greşească crede că ceilalţi o vor marginaliza şi îi vor pune eticheta de indezirabil. Excluderea dintr-un grup la care doreşti să aderi poate fi dureroasă, atât timp cât suntem construiţi genetic, să trăim în grupuri şi avem nevoie de susţinerea şi validarea celorlalţi pentru a ne simţi în siguranţă, a fi apreciaţi şi a ne creşte stima de sine. Trebuie să fim conştienţi că oricine este supus greşelii şi că, oricât ne-am strădui, este imposibil să nu greşim niciodată. Dar acest lucru nu atrage, cu sine, excluderea din cercul de prieteni, de colegi, de familie sau alte persoane importante din viaţa noastră. Da, este posibil ca, fără vreo intenţie, să răneşti oameni dragi dar orice greşeală poate fi iertată iar felul în care ceilalţi reacţionează în anumite conjuncturi depinde de fiecare. Tu nu eşti responsabil de fericirea sau nefericirea altora.
Complexul de inferioritate nu este, în mod necesar, un obstacol în calea unei vieţi împlinite. Putem rămâne cu acest complex toată viaţa sau putem să compensăm acele aspecte ale noastre care ne fac să ne simţim inferiori. Dacă nu eşti suficient de dezvoltat fizic pentru a excela în sport şi a te întrece cu cei mai buni din clasă, poţi excela în ştiinţele umaniste sau în cele exacte, în funcţie de abilităţile personale. Sau poţi supracompena, lucrând atât de mult la fizicul tău încât să ajungi cel mai bun într-un sport de contact, de exemplu.
Din nefericire, există situaţii în care complexul de inferioritate este compensat negativ. Este cazul delincvenţilor care, în dorinţa de a-şi depăşi acest complexul, afişează o atitudine ostilă şi superioară celorlaţi atunci când încearcă să se situeze mai presus de lege prin săvârşirea unor acte infracţionale. Dorinţa de a te situa deasupra altora cu orice preţ nu îţi poate aduce fericirea ci, cel mult, o satisfacţie de moment. Rezultatul va fi doar un sentiment fals de creştere în proprii ochi şi întreţinerea iluziei că, doar în acest fel, poţi găsi un sens în viaţă. În realitate, adevăratul sens se pierde şi societatea împortiva căreia iau atitudine aceşti oameni, îi respinge.
Cum poţi depăşi complexul de inferioritate?
- Construieşte-ţi încrederea în tine.
Fii sincer în ceea ce priveşte propria părere despre tine. Ce anume nu îţi place la tine? Felul în care vorbeşti, în care te comporţi, în care arăţi? Poate nu îţi place fizicul tău, dantura ta, poate te consideri prea gras au prea slab, poate nu îţi place vocea ta sau felul în care interacţionezi cu oamenii. Orice ar fi, întotdeauna există o soluţie. Sau poate este o impresie subiectivă. Te-ai gândit, vreodată, că felul în care te percepi diferă de felul în care te percep ceilalţi? În general, suntem subiectivi cu noi înşine şi, după cum spuneam mai devreme, uneori tindem să ne comparăm cu oamenii despre care se spune că au cel mai mare succes în viaţă. Pentru a avea o părere obiectivă despre tine, discută cu oamenii pe care îi cunoşti. Întreabă-i care este părerea lor despre tine, mai ales în ceea ce priveşte acele aspect pe care le consideri inferioare altora.
2. Nu te înconjura de oameni care te descurajează
Indiferent că este vorba despre prieteni, familie, partener sau alţi oameni importanţi din viaţa ta, evită acele persoane care te critică permanent şi care nu te apreciază pentru ceea ce eşti. Caută, în schimb, compania oamenilor pozitivi care te ajută să te simţi bine cu tine însuţi şi care îţi evidenţiază calităţile. Participă la întâlniri de dezvoltare personală, la diferite evenimente şi activităţi unde poţi cunoaşte oameni pozitivi şi cu o stimă de sine crescută.
3. Nu te mai îngrijora de părerea celorlalţi
Ceea ce cred ceilalţi despre tine este tot o impresie subiectivă. Este doar părerea lor, iar aceasta nu reflectă, în mod necesar, realitatea. Ştiu, ai nevoie să te simţi validat şi apreciat dar nu ai nevoie de validarea şi încurajarea altora pentru a obţine ceea ce îţi propui. De multe ori, este posibil să îţi imaginezi ceea ce cred ceilalţi despre tine, drept pentru care este recomandat să le ceri opinia înainte de a-ţi forma o imagine clară.
4. Renunţă la aşteptări
Atunci când avem aşteptări foarte mari de la noi, dezamăgirile pot fi pe măsură. Schimbarea apare în timp, după o muncă constantă cu tine însuţi, după un proces susţinut de autocunoaştere şi dezvoltare persoanlă. În acest sens, un terapeut te poate ajuta cel mai mult. Ia lucrurile pas cu pas şi nu te aştepta ca schimbarea să apară peste noapte. Fii tolerant cu tine, iubeşte-te şi acceptă-te aşa cum eşti. Alege să vezi părţile bune ale personalităţii tale şi întocmeşte un plan pentru a lucra cu acele caracteristici ale tale pe care vrei să le schimbi. Ai răbdare!
5. Lucrează cu gândurile tale
Dacă ai un complex de inferioritate, majoritatea gândurilor tale sunt negative. Dacă nu voi fi prezentabil la întâlnire? Voi şti ce să spun? Îi va plăcea de mine? Dacă nu am spus ceea ce trebuia? Da, este posibil să greşeşti. Până acum, nu am cunosc o persoană care să nu greşească niciodată. Nu este nimeni perfect. Aminteşte-ţi! Fii obiectiv cu tine însuţi! Descoperă acele situaţii în care te-ai descurcat excelent. Dacă ai orice dubiu referitor la opinia celorlalţi, nu este nicio ruşine să ceri un feedback. În acest fel, vei afla care sunt situaţiile care i-au impresionat pozitiv şi care sunt acel aspecte la care trebuie să lucrezi. În plus, nu este un capăt de ţară dacă unii te resping sau nu te apreciază. Nimeni, niciodată, nu va putea fi pe placul oricui. Aşadar, dă-ţi voie să greşeşti, dă-ţi voie să nu fii pe placul tuturor şi învaţă din greşeli.
În cazul în care crezi că acest articol ar fi util şi prietenilor tăi, îl poţi distribui, cu un clic pe butoanele de mai jos. Iar dacă vrei să soliciţi o şedinţă de psihoterapie, mă poţi contacta la telefon 0701-173-384, psihoterapeut Ada Cojan
Mulţumiri www.unsplash.com pentru fotografie.