Ai avut o relaţie de cuplu cu cineva, pentru o anumită perioadă de timp. Ai iubit acea persoană şi ai petrecut clipe minunate cu ea dar, la un moment dat, relaţia s-a destrămat. Ai suferit, ai îndurat singurătatea, ai luptat să depăşeşti momentele grele. Acum, după ce ţi-ai lins rănile, parcă singurătatea nu mai pare convenabilă. Când ştii că eşti pregătit să mergi mai departe şi să întemeiezi o nouă relaţie?
Am constatat că foarte mulţi oameni sunt interesaţi de subiectul relaţiilor, iar dintre toate tipurile de relaţii, cea mai mare atracţie o reprezintă relaţia de cuplu. De ce acest subiect suscită interesul atâtor persoane, fie femei, fie bărbaţi? De ce relaţia de cuplu este mai importantă decât relaţia cu prietenii, cu mama, sora, fratele, colegii de muncă sau vecinul de bloc?
Diferenţa dintre relaţia de cuplu şi alte relaţii
În primul rând, partenerul de cuplu ocupă, de obicei, un loc însemnat în viaţa noastră prin semnificaţia cu care l-am învestit. Prietenii ne solicită doar ocazional la o cafea, un dans, o plimbare, jocuri de societate sau o excursie. Nu contest că şi acestea sunt momente care contează şi de care avem nevoie pentru a socializa unii cu alţii, pentru a ne delecta în timpul liber. Dar prieteniile intră în categoria relaţiilor care ne permit să avem un control destul de mare asupra timpului pe care îl alocăm, a locurilor unde ne întâlnim şi a momentelor pe care vrem sau nu să le petrecem cu nişte oameni. Dacă, din cauza unor factori, mai mult sau mai puţin obiectivi, se întâmplăsă nu ajungem la o întâlnire, nu este un capăt de ţară. Bineînţeles, acest lucru poate provoca o iritare de cealaltă parte, dar este un moment care trece repede şi parcă nici impactul emoţional nu este atât de puternic.
Relaţiile cu părinţii pot fi, uneori, complicate, mai ales în adolescenţă, când tindem spre crearea unui drum propriu şi a unui sistem de valori, iar ei, – părinţii – neştiutori în ale psihologiei, tind să interpreteze orice strigăt de independenţă ca pe o sfidare. Dar vine vremea când plecăm de acasă, ne luăm zborul ca şi puiul care părăseşte cuibul şi, în cele din urmă, întemeiem o familie. Ei bine, familia nou formată, numită familie nucleară, e cea care va beneficia de atenţia noastră în cea mai mare parte a timpului. Iar dacă nu ne întemeiem o familie, vom avea, cel puţin, o relaţie care capătă prioritate, detronând relaţia cu părinţii. Într-un mod asemănător se petrec lucrurile cu fraţii şi surorile, dacă nu suntem copii unici. Avem o relaţie foarte strânsă cu ei atât timp cât locuim sub acelaşi acoperiş. La un moment dat, fiecare îşi vede de viaţa lui şi ne mai întâlnim în funcţie de timpul liber al fiecăruia.
Dar cum rămâne cu relaţiile de colegialitate? Dacă toate celelalte relaţii sunt o consecinţă a alegerilor noastre, colegii nu prea putem să ni-i alegem. Alegem un loc de muncă,o facultate, o grupare, iar toate acestea vin la pachet cu nişte colegi pe care trebuie să îi acceptăm ca atare, ştiind că nu îi putem schimba cu alţi colegi. Dacă de la familie sau partener avem nişte aşteptări, de la colegi nu putem avea aşteptări prea mari. Într-un colectiv, nu avem de ales în privinţa relaţionării, atât timp cât trebuie să ne ducem la îndeplinire îndatoririle de serviciu şi să menţinem, aşa cum este civilizat, nişte raporturi principiale. Deci, din perspectiva importanţei, am putea plasa relaţia cu colegii undeva spre coada listei.
Ei bine, în relaţia de cuplu lucrurile stau puţin mai diferit.
De ce este atât de importantă relaţia de cuplu?
Relaţia de cuplu este acel tip de relaţie pe care ai libertatea să o alegi. Tu alegi persoana cu care vrei să ai o relaţie de cuplu. În acest caz, aşteptările sunt mai mari deoarece, dacă relaţia eşuează sau nu merge cum ţi-ai dori, tinzi să iei lucrurile personal, iar eşecul relaţiei ar însemna eşecul tău.
Lucrurile se schimbă şi mai mult când începeţi să locuiţi sub acelaşi acoperiş, când sarcinile
trebuie împărţite şi nimeni nu ştie ce are de făcut pentru că nici măcar nu aţi discutat acest subiect. Măştile pe care le-aţi purtat la începutul relaţiei pentru a fi pe placul partenerului încep să pice şi îl vedeţi pe celălalt aşa cum este în realitate, cu tot cu defecte. Te trezeşti, deodată, că partenerul sau partenera nu îţi oferă, necondiţionat, ceea ce ai nevoie, ba chiar te suprinde că trebuie să îi comunici nevoile tale. “Cum de nu şi-a dat seama că asta vreau?”, te întrebi. Te cuprind frustrările şi fricile, începi să crezi că nu te iubeşte şi că nu sunteţi compatibili. Dacă mai există şi o nevoie de atenţie nesatisfăcută din copilărie, vei avea, deseori, impresia, că partenerul te ignoră. Dacă ai fost un copil răsfăţat, vei considera că trebuie să primeşti fără să oferi nimic la schimb şi niciodată nu va fi destul. Dacă vrei sa știi mai multe despre motivele pentru care nu te înțelegi cu partenerul, îți recomand articolul „În pat cu duşmanul”.
Spre deosebire de celelalte tipuri, relaţia de cuplu vine cu cele mai mari aşteptări pentru că este cea mai importantă relaţie din viaţa ta. Este reiterarea, la vârsta adultă, a relaţiilor cu cei care te-au îngrijit, când erai copil. Alegerea partenerului şi aşteptările pe care le ai sunt în strânsă legătură cu modelul din copilărie. Ai aşteptări mari tocmai pentru că persoana pe care ai ales-o trebuie să corespundă imaginii pe care ţi-ai format-o, de mic copil, despre relaţia de cuplu. Dacă, atunci când erai băieţel, mama te aştepta cu supa caldă pe masă când veneai de la şcoală, ca bărbat vei avea aceleaşi pretenţii de la partenera ta. Dacă fetiţa de şase ani vedea că tatăl îi aduce mamei, în fiecare zi, un buchet mare de flori, abia când partenerul va face acelaşi lucru pentru ea va considera că o iubeşte, celelalte mesaje fiind ignorate. Şi unul, şi celalălat, vor fi frustraţi dacă vor fi privaţi de dovezile care reflectă imaginea lor despre iubire. Căutăm mereu dovezi de iubire din partea celuilalt, fărăsă ne întrebăm care e contribuţia noastră în relaţie şi ce putem face pentru a o îmbunătăţi. Iar când dispare atracţia fizică, când se stinge magia dată de acele substanţe chimice, precum serotonina şi oxitocina are se secretă în creier când te simţi bine cu persoana iubită, când el sau ea nu mai corespunde aşteptărilor tale, ai impresia că a dispărut iubirea. Şi atunci, ce faci? Cauţi iubirea în altă parte şi speri, de, fiecare dată, că vei găsi persoana compatibilă.
Compatibilitatea în cuplu există atunci când partenerii sunt asemănători sau complementari în convingeri. În ambele cazuri, partenerul va fi lângă tine şi puteţi avea o relaţie frumoasă, dar există o diferenţă. Când sunteţi asemănători în convingeri, te vei putea baza pe partener mai ales în momentele fericite. De exemplu, relaţia voastră poate fi de invidiat când mergeţi, împreună, la o petrecere, când dansaţi, când pictaţi împreună, când mergeţi într-o excursie sau cu ocazia altor activităţi plăcute. Dar când ai de rezolvat o problemă sau îi soliciţi ajutorul, este posibil să ai o dezamăgire. Complementaritatea în convingeri pune bazele unei relaţii solide pentru că vă ajută să vă completaţi reciproc.
Când eşti gata pentru o nouă relaţie?
Ai mare grijă! Dacă nu conştientizezi tiparele din copilărie, dacă nu cunoşti motivul pentru care
faci anumite alegeri când întemeiezi o relaţie, vei începe să construieşti pe o fundaţie şubredă. Este ca şi cum ai vrea o casă mare şi frumoasă, dar în loc să dărâmi casa din chirpici, arunci o poleială peste zidurile cenuşii şi te apuci să mai şi construieşti un etaj. Ce crezi că se va întâmpla cu acea casă? Cât va rezista?
O altă greşeală pe care mulţi o fac este că se aruncă în altă braţele altcuiva imediat după ce termină o relaţie. A căuta un substitut al fostului partener care să îţi aline suferinţa nu face decât să îţi aducă, în cele din urmă, şi mai multă suferinţă. În general, nu poţi fi obiectiv atunci când te îndrăgosteşti tocmai din cauza acelei chimii care are loc în creier şi care te face să pluteşti pe nori roz, dar cu atât mai puţin atunci când termini o relaţie. În acel moment, eşti vulnerabil şi expus riscului de a alege un partener incompatibil. Teama de tine, de gândurile şi emoţiile tale, fuga de singurătate, te vor duce, din nou, în acelaşi punct.
După ce ai terminat o relaţie, ia-ţi timp pentru a sta cu tine, timp în care să jeleşti şi să onorezi persoana care nu mai face parte din viaţa ta. Acest lucru nu înseamnă să stai închis în casă şi să nu mai aloci timp prietenilor sau altor activităţi. Dimpotrivă, ieşi în lume, distrează-te, socializează, dar nu te arunca în braţele primei persoane care apare în viaţa ta. Alternează momentele de bucurie cu cele de suferinţă, nu evita durerea. Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să îţi înfrunţi demonii şi este posibil ca, acel moment să te prindă nepregătit. Fii tu cel care deţine controlul şi care gestionează această etapă de tranziţie. Abia după ce îţi vei consuma durerea, după ce îţi vei analiza relaţia pentru a vedea unde ai greşit, vei fi pregătit să o iei de la capăt. Dacă nu munceşti pentru a clădi bazele unei temelii solide, casa din chirpici se va dărâma iar tu vei duce o muncă sisifică, sperând, de fiecare dată, că va fi mai bine.
Articol realizat de psihoterapeut Ada Cojan
Despre diferențele dintre femei și bărbați și despre cum poți avea o relație împlinită poți afla din articolul Cum poţi fi fericit cu persoana iubită?
În cazul în care crezi că acest articol ar fi util şi prietenilor tăi, îl poţi distribui, cu un clic pe butoanele de mai jos. Iar dacă vrei să soliciţi o şedinţă de psihoterapie, mă poţi contacta la telefon 0701-173-384, psihoterapeut Ada Cojan
Mulţumiri www.unsplash.com pentru fotografie