Cine crede că este uşor să întreţii o relaţie se înşală. O relaţie presuspune muncă, iar când fac această afirmaţie mă refer, în special, la relaţia de cuplu. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când unul sau ambii parteneri suferă de o tulburare de personalitate. În acest articol, îţi relatez despre tipurile de relaţii pe care o persoană cu tulburare de personalitate dependentă le poate avea cu alte persoane. Am considerat că este un subiect util, în primul rând pentru că este unul dintre cele mai întâlnite tulburări de personalitate şi, în al doilea rând, pentru că am scris un articol despre felul în care interacţionăm cu oamenii cu personalităţi dificile, fără a lua în considerare şi personalitatea dependentă. Pentru o informare suplimentară, poţi citi acest articol aici. În articolul Eşti dependent emoţional de ceilalţi? Află cum poţi deveni o persoană independentă, am menţionat care sunt caracteristicile personalităţii dependente şi conjunctura în care aceasta se formează. Să intrăm, aşadar, direct în subiect.
Relaţia dintre dependent şi borderline
Oamenii cu tulburare de personalitate borderline sunt foarte seducători, romantici şi pasionali, aşa că te pot cuceri uşor de la prima întâlnire. Nici nu poţi bănui că, în spatele măştii pe care o poartă, cu nonşalanţă, un borderline, se ascund manipularea, agresivitatea şi gelozia. Odată ce şi-a atins scopul, începe să devină distant, să sune din ce în ce mai puţin sau să nu mai răspundă la telefon, să lipsească tot mai des de acasă şi va face astfel încât celălalt să se simtă vinovat. Ca metodă de a-şi exercita controlul, va avea grijă să stârnească gelozia şi nesiguranţa partenerului care va deveni frustrat şi confuz. Un tip de personalitate dependent, cu probleme de abandon, poate fi exact ceea ce are nevoie un borderline. Înclinaţi spre a satisface dorinţele celuilalt, cu spirit de sacrificiu şi tendinţa de victimizare, dependentul îi va fi mereu alături, iar el va umbla nestăvilit să îşi manifeste pornirile sexuale, fiind tot timpul în căutare de alţi parteneri. Dar cum dependentul are nevoie, la rândul lui, de validare şi de cineva de care să se agaţe, va fi cuprins de frustrare şi de teama că va fi părăsit. În cele mai multe cazuri, chiar este părăsit sau dacă pleacă, acest lucru se întâmplă atunci când găseşte un partener disponibil emoţional, dar şi el cu probleme.
Relaţia dintre dependent şi narcisic
Narcisicii sunt personalităţi fermecătoare, la început. Se pricep să îşi cucerească partenerul prin vorbe frumoase, cadouri şi gesturi tandre. Ei fac acest lucru nu pentru că le pasă de ceilalţi, ci pentru a obţine admiraţia lor. Relaţia cu un dependent poate fi de durată pentru că dependentul va face orice pentru a-i oferi ceea ce îşi doreşte. De fapt, ei depind unii de alţii, ambii având nevoie de validare şi atenţie. Narcisicul este înclinat să îi exploateze în fel şi chip pe ceilalţi, iar dependentul este dispus să se sacrifice pentru binele narcisicului. Ei se înţeleg atât de bine tocmai pentru că disfuncţionalităţile lor sunt complementare. Dependentul vrea să se simtă util, fiind pregătit chiar pentru activităţi care nu îi fac nicio plăcere, pentru a evita respingerea, în timp ce narcisicul are multe dorinţe şi nevoi care aşteaptă să îi fie satisfăcute. Cu timpul, acestea vor deveni tot mai multe, iar dependentul va simţi că nu mai are energei să facă faţă nenumăratelor solicitări ale narcisicului. El nu îşi va manifesta recunoştinţa faţă de eforturile dependentului şi, la un moment dat, nu îi va mai oferi atenţia de la început, ceea ce îl va determina pe acesta să facă compromisuri şi mai mari. Relaţia dintre cei doi este una toxică şi nu se va îmbunătăţi cu trecerea timpului. Cei doi pot rămâne împreună mulţi ani. De obicei, narcisicul este cel care iniţiază despărţirea. Pentru ca un dependent să plece trebuie să se întâmple ceva care îl afectează foarte mult.
Relaţia dintre dependent şi pasiv-agresiv
Comportamentul pasiv-agresiv apare în copilărie, când familia îi transmite copilului că este diferit de restul familiei, într-un mod negativ. El învaţă, de mic, că oamenii îşi urmăresc interesul, iar ţina lui va fi să devină autonom, pentru a-şi urmări propriul interes. În realitate, manifestă ambivalenţă în relaţii. Pasiv-agresivul se simte dependent şi, precum dependentul, are nevoie de validare şi atenţie. Dar, pe de altă parte, vrea să fie independent. Rezultatul este o furie care mocneşte în interiorul lui şi este îndreptată, în mod, pasiv, către cei care – crede el – îi stau în cale. Pentru el este greu să îşi întemeieze o familie deoarece, la fel ca dependentul, nu este capabil de comunicare autentică, nu îşi poate exprima, deschis, nevoile şi dorinţele de teamă că şi-ar putea ceda puterea iar ceilalţi ar avea un ascendent asupra lui. În mod similar, dependentul nu comunică, motivul fiind teama de respingere. Cred că este destul de clar cum ar arăta o relaţie dintre doi parteneri incapabili să comunice. În orice caz, relaţia ar avea şanse de reuşită pentru că dependentul este capabil să îi cedeze puterea de care acesta are nevoie şi să îl facă să se simtă înţeles şi acceptat.
Relaţia dintre dependent şi histrionic
Histrionicul se simte, permanent, ca într-o piesă de teatru, unde are de jucat diferite roluri. El trebuie să fie mereu în centrul atenţiei, să se remarce prin gesturi şi acţiuni care să îl scoată în evidenţă. La fel ca dependentul, şi el este dependent, însă de atenţia celorlalţi. Şi el are impresia că nu se poate descurca singur, că este lipsit de abilităţi. O relaţie dintre un dependent şi un histrionic ar putea rezista un timp, de vreme ce dependentul este dispus, prin structura lui, să îşi pună partenerul pe un piedestal, să îl admire, să îl aplaude. Emoţiile histrionicului sunt inconstante şi pot să dispară la fel de repede precum apar, ceea ce îi face să manifeste inconstanţă în relaţii. Acest lucru l-ar putea frusta pe dependent care va simţi că poate pierde persoana faţă de care şi-a creat dependenţa. Având în vedere că histrionicul nu crede că este capabil să aibă grijă de el, relaţia cu un dependent al cărui comportament este îndreptat mai mult spre ceilalţi, ar putea să funcţioneze destul de mult. Dar, niciodată, nu va fi o relaţie sănătoasă.
Relaţia dintre dependent şi dependent
La prima vedere, ar putea părea cel mai disfuncţional tip de relaţie. Ce relaţie de cuplu ar putea avea doi oameni cu un handicap emoţional atât de mare? Şi, totuşi, acest tip de relaţie ar putea fi unul dintre cele mai trainice. Ambii depind unul de celălat şi îşi vor oferi, reciproc, dovezi constante de iubire pentru a nu rămâne singuri, fără sprijin şi a nu fi respinşi. Între cei doi pot apărea conflicte atunci când unul dintre parteneri începe să îşi dorească să primească mai mult iar celălalt, ştiind că este incapabil să se descurce, nu îi va putea oferi ceea ce are nevoie. Dar acesta nu este un semn că relaţia se va rupe. Ea poate continua vreme îndelungată, în frustrare şi dezamăgire şi este posibil să se termine doar cu intervenţia unui psihoterapeut.
Relaţia dintre dependent şi securizant
Este o relaţie care ar putea funcţiona, un timp. La fel ca dependentul, tipul securizant este capabil să ofere dar face acest lucru din iubire şi empatie spre deosebire de dependent, ale cărui acţiuni sunt dictate de teamă şi nesiguranţă. Atunci când securizantul va observa că dependentul se agaţă tot mai mult de el, se va simţi sufocat, va simţi că, pe umerii lui, apasă o responsabilitate mult prea mare şi va fugi mâncând pământul. O persoană sănătoasă şi echilibrată din punct de vedere emoţional, care ştie ce înseamnă independenţa şi autonomia, nu va rămâne, niciodată, într-o relaţie cu cineva instabil, lipsită de o comunicare autentică.
În concluzie, persoanele cu tulburare de personalitate dependentă pot avea o relaţie de cuplu dar nu va fi o relaţie sănătoasă şi armonioasă. În cele mai multe cazuri, ele vor fi cele părăsite, dar sunt şi unele situaţii în care se poate întâmpla invers, situaţii în care despărţirea va fi resimţită ca un sevraj care le determină să încerce reîntoarcerea la partenerul toxic. Singurele relaţii de durată ale acestor oameni sunt cu parteneri care manifestă, la fel ca ei, o tulburare de personalitate pentru că, după cum am aflat deja, orice relaţie de dependenţă este una de codependenţă. Altfel spus, în relaţiile toxice, dependenţa se manifestă în ambele sensuri.
Este foarte greu să evadăm din colivia care ne ţine captivi în relaţii de dependenţă. Atunci când nu reuşeşti să faci faţă unor astfel de situaţii, este indicat să apelezi la ajutorul specializat al unui psihoterapeut care să te îndrume spre restructurarea propriei personalităţi, spre redobândirea independeţei emoţionale şi câştigarea încrederii în sine.
Articol realizat de psihoterapeut Ada Cojan
În cazul în care crezi că acest articol ar fi util cuiva, îl poţi distribui, cu un clic pe butoanele de mai jos.
Pentru şedinţe de psihoterapie, mă poţi contacta la numărul de telefon 0701-173-384 .
Mulţumiri www.unsplash.com pentru fotografie!