Bărbatul şi femeia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. O relaţie de cuplu înseamnă uniunea dintre femeie şi bărbat într-o singură entitate. Cu toate acestea, fiecare partener are datoria de a-şi păstra individualitatea şi de a înţelege diviziunea rolurilor astfel încât, împreună, să poată clădi o fundaţie solidă pentru o relaţie armonioasă. Bărbatul şi femeia trebuie să îşi asume rolurile care le revin şi fiecare trebuie să facă ceea ce este în concordanţă cu rolul lui în relaţia respectivă. Când rolurile se inversează, cum se întâmplă, adesea, în societatea modernă, relaţia este ameninţată. Şi atunci, ce putem face pentru o relaţie de cuplu împlinită şi liniştită?
Fii în armonie cu tine
Atunci când începem o relaţie, aducem cu noi tot bagajul trecutului. Şi, nu
rareori, acest bagaj este foarte greu de cărat. Venim din urmă cu traume, frustrări, dezamăgiri, tristeţi, pe scurt, o întreagă paletă de emoţii şi gânduri negative. Poţi proiecta, în relaţie, aşteptări legate de modelul tău de bărbat sau de femeie şi de felul în care ar trebui să fie relaţia ta cu partenerul. Încă de mic, copilul este un observator fin al relaţiei dintre părinţi. La un nivel primar, cunoaşterea lui nu se bazează pe gândire, ci pe senzaţii şi emoţii, drept pentru care îşi însuşeşte acele modele de comportament pe care, la maturitate, le va transpune în relaţia de cuplu. Copilul nu este capabil de analiză, în primii ani ai vieţii. Mintea lui este o tabula rasa pe care urmează să fie inscripţionate tiparele comportamentale ale relaţiei dintre părinţi. Mai târziu, în relaţia de cuplu, se va ghida întocmai după modelul de relaţie pe care l-a preluat de la părinţi. El va şti că bărbatul şi femeia trebuie să fie într-un anumit fel, iar dacă partenerul sau partenera lui nu se va comporta conform aşteptărilor, relaţia poate fi sortită eşecului. Este şi motivul pentru care, înainte de căsătorie, dar şi înainte de a începe o nouă relaţie, este recomandată consilierea premaritală. Acolo, în cabinetul terapeutului, începi să te cunoşti pe tine, convingerile şi aşteptările tale şi începi să îţi cunoşti partenerul. Pe baza respectivei analize, veţi putea decide ce aveţi de făcut mai departe. E important de reţinut că, atât timp cât vei lucra cu propria ta persoană, îţi vei găsi echilibrul pe care îl vei putea, aduce, ulterior, în relaţie. Atunci când eşti în armonie cu tine, când ai înţeles că nu ai nevoie de altcineva să îţi satisfacă dorinţele neîmplinite, atunci vei fi pregătit pentru o relaţie. Va fi momentul în care vei şti că eşti pregătit să oferi şi că nu mai ai nevoie să primeşti. Abia când cei doi parteneri îşi satisfac, reciproc nevoile, putem vorbi de cooperare.
Cum ne îndrăgostim?
Sufletele pereche sau complementare nu există în realitate. Şi nici iubirea
aşa cum o cunoaştem noi. Acestea sunt doar concepte pe care mintea noastră le-a inventat din dorinţa de a-şi găsi fericirea în exterior, lângă un partener sau altă persoană care să umple un gol interior. Ce este de fapt dragostea? Doi oameni se apropie prin proximitate şi convingeri comune. Femeia sau bărbatul de care sustinem că ne îndrăgostim manifestă tipare de gândire şi de comportament specifice părintelui pe care l-a luat drept model. În acest mod, acea persoană trezeşte în noi un sentiment cunoscut, familiar, care ne face să ne simţim confortabil. La nivel chimic, de câte ori ne întâlnim cu persoana respectivă, în creier se eliberează endorfine şi neurotransmiţători care ne dau o stare de bine. Dopamina, serotonina, adrenalina, oxitocina, endorfinele sunt substanţe care se secretă, la nivel chimic, atunci când suntem în compania persoanei de care susţinem că ne-am îndrăgostit. Conexiunea intimă care se creează ne face să ne simţim protejaţi şi inspiraţi lângă persoana iubită. Avem impresia că ne-am găsit sufletul pereche, proiectăm asupra acelei persoane modelul ideal de bărbat sau de femeie când, de fapt, tot ce facem este să ne îmbătăm cu apă rece. După această perioadă magică, începem să îl vedem pe celălalt aşa cum este în realitate. Şi, de cele mai multe ori, nu ne place ceea ce vedem.
Ai aşteptări realiste!
Purtăm cu noi povara trecutului şi fiecare are propria lui viziune despre ce
înseamnă o relaţie de cuplu. Drept pentru care este indicat să stabilim, de la bun început, care este viziunea noastră personală şi ce aşteptări avem de la partener, fără să cădem în capcana propriilor iluzii. Un bărbat se poate aştepta de la o femeie să se comporte ca o bună gospodină, în timp ce ea visează să clădească o afacere. Pentru o femeie, partenerul ideal poate fi cel care îi aduce, în fiecare zi, flori şi o sună de cinci ori pe zi. Dacă nu ştiţi ce aşteptări aveţi unul de la celălalt vă puteţi trezi, într-o zi, nefericiţi şi frustraţi de propria relaţie. Veţi avea impresia că celălalt nu vă oferă ceea ce aveţi nevoie, că este prea egoist şi insensibil. Avem tendinţa de a ne acuza partenerul că nu îi pasă de nevoile şi dorinţele noastre ca şi cum, într-un mod miraculos, ar trebui să le ghicească. În realitate, noi nu îi comunicăm care sunt acestea şi, în final, putem rămâne într-o casă pustie, cu multe semne de întrebare. Aşteptările noastre pot depăşi cu mult posibilităţile partenerului iar dezamăgirea care vine din imposibilitatea lui de a ne satisface dorinţele reflectă incapacitatea noastră de a fi fericiţi cu noi înşine. Când vom înţelege că suntem responsabili de fericirea noastră, vom înceta să cerşim iubirea şi vom putea, în schimb, să oferim. Iar atunci când ambii parteneri sunt capabili să ofere, relaţia are toate şansele de reuşită.
Masculinizarea femeii şi efeminarea bărbatului
Într-o relaţie, este recomandat ca bărbatul să se manifeste prin toate atribuţiile masculinităţii lui: acţiune, forţă, curaj, indepenedenţă, determinare. Femeia, pe de altă parte, cuprinde atributele principiului feminim, respectiv gingăşie, toleranţă, graţie, răbdare, înţelegere, linişte. În societatea modernă, inversarea rolurilor este provocată de masculinizarea femeii şi efeminarea bărbatului. Neputinţa bărbatului de a-şi manifesta masculinitatea provoacă, în femeie, dorinţa de a domina. Atunci când, într-o relaţie, bărbatul, din diferite motive, simte că nu îşi poate juca rolul, femeia se simte obligată să preia rolul bărbatului, cu toate atributele care îi revin. La această atitudine de dominare a femeii, bărbatul va reacţiona prin frustrare, pe care fie o va manifesta deschis, fie va căuta feminitatea de care are nevoie în braţele altei femei.
Multe femei au crescut cu impresia că femeia este inferioară bărbatului. 
Dacă în copilărie, ca femeie, ai avut parte de experienţe care te-au plasat într-o poziţie de inferioritate sau care ţi-au conturat o astfel de percepţie, dacă modelul tău a fost o mamă care a suferit din cauza abuzurilor tatălui sau, dimpotrivă, care, prin atitudinea ei, îşi domina bărbatul, vei încerca să reproduci, în viaţa adultă modelul urmat sau să îţi formezi o atitudine opusă modelului pe care nu vrei să îl urmezi. Femeia care doreşte să domine bărbatul are, de obicei, vise în care se află la înălţime, în care se teme de cădere sau care îi conferă o poziţie superioară. Aceste vise sunt un indiciu al felului în care se comportă. Dintr-un sentiment de vulnerabilitate, femeia a început să adopte, tot mai mult, un comportament masculin fără să conştientizeze că, în felul acesta, îşi castrează – simbolic vorbind – bărbatul. Ea este cea care decide, care are ultimul cuvânt de spus, care are o poziţie de autoritate la job, care se îmbracă în pantaloni, înjură şi strigă mai tare. Între timp, bărbatul se epilează, se pensează, poartă cercei, uneori şi poşetă, are grijă de copii, găteşte şi, uneori, este întreţinut de femeie. Atunci când nu mai există o comunicare de la suflet la suflet între parteneri, fiecare are impresia că nu este auzit. Rezultatul: se ţipă mai tare şi mai mult. Femeia ţipă pentru a-şi impune autoritatea, bărbatul ţipă pentru a-şi proteja poziţia pe care şi-o simte ameninţată. Lupta de putere va continua atât timp cât va exista dorinţa de dominare a partenerului. Iar această dorinţă este întreţinută de frica de a nu fi inferior celuilalt pentru a-ţi proteja stima de sine.
Atunci când ne cunoaştem valoarea, când ştim cine suntem ca femeie şi ca bărbat, când ne înţelegem rolurile în relaţie, putem tranzacţiona dintr-o perspectivă matură. Înţelegerea de sine are la bază un proces de autocunoaştere şi dezvoltare personală care necesită timp şi răbdare. Abia după ce parcurgi acest proces, cu ajutorul unui terapeut, vei putea găsi, în interiorul tău, liniştea şi armonia şi vei fi pregătit/pregătită să oferi celuilalt ceea ce are nevoie. Când te vei înţelege pe tine şi îți vei asuma rolul în relaţia de cuplu, vei putea renunţa la competiţie şi vei înlocui termenul de “concurent” cu cel de “partener”. Până atunci, ideea de parteneriat va fi doar o iluzie.
Ada Cojan
În cazul în care crezi că acest articol ar fi util şi prietenilor tăi, îl poţi distribui, cu un clic pe butoanele de mai jos.
Iar dacă vrei să soliciţi o şedinţă de psihoterapie, mă poţi contacta la telefon 0701-173-384, psihoterapeut Ada Cojan