“Depresia este boala secolului”, strigă, în unanimitate, vocile specialiştilor din domeniul psihiatric. Potrivit ultimelor statistici, circa 350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie, dintre care majoritatea femei. Datele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în ultimii zece ani, numărul cazurilor de depresie a crescut cu 18%, la nivel mondial. Cum apare depresia și cum s-ar putea explica incidenţa unui număr atât de mare de cazuri de acest fel? Ce putem face pentru a scăpa de depresie? Este cineva responsabil de răspândirea acestui flagel care îşi întinde tentaculele într-un mod atât de perfid încât nici nu mai avem când să realizăm ce se întâmplă cu noi? Poate fi depresia o moştenire ereditară?
Niciun specialist nu poate afirma că a văzut, în toată cariera lui, un copil depresiv. Şi asta deoarece depresia nu este transmisă genetic. Este o afecțiune psihică care apare ca urmare a convingerilor pe care ni le formăm de mici copii, pe baza educației primite. Un copil care nu s-a simțit încurajat, care a fost foarte des criticat, neglijat, respins sau abuzat nu va putea dezvolta convingeri sănătoase despre el și lume. El se va conduce după niște „percepții distorsionate”, după cum le numește Harold Mosak, se va ghida după valori false și își va construi un stil de viață care va funcționa până la un punct. Această realitate falsă în care se învârte copilul ajuns la maturitate îl va satisface până la declanșarea unui eveniment care va duce la apariția nevrozei. „Greșelile de bază sunt prezumții inconștiente cu care valorizăm ceea ce este corect, potrivit și necesar în viață. Ele se nasc din mediul nostru cultural, sunt învățate de timpuriu și ne influențează așteptările și comportamentul orientat spre scop” (H.H. Mosak și B. Shulman).
Pentru o înțelegere mai aprofundată, iată câteva exemple de perceții distorsionate:
- Sunt mai puțin capabil decât alții.
- Viața nu este corectă.
- Trebuie să fiu mereu bun.
Printre convingerile depresivului enumerăm:
- Vreau să fiu bun.
- Vreau să controlez.
- Sunt împotrivă.
- Vreau să capăt.
Depresivul este un getter (în traducere obținător). Așteaptă ca ceilalți să îi ofere tot ceea ce are nevoie din punct de vedere emoțional. Vrea să primească atenție, simpatie, înțelegere, milă, timp în care, ca o metodă subtilă de manipulare neconștientizată, se străduiește din răsputeri să facă celorlalți pe plac, doar-doar va dobândi ceea ce își dorește. Înrădăcinată adânc în rolul de victimă pe care îl joacă cu un fel de mândrie, persoana afectată de depresie își poartă statutul de nevrotic ca un titlu de glorie, în timp ce își strigă suferința oricui e dispus să o asculte. Pe măsură ce trece timpul, convingerile depresivului, la fel ca în cazul oricărei persoane, devin tot mai rigide, iar șansele de a se schimba tot mai puține. Dacă în tinerețe poate ajunge la terapie de bună voie, la o vârstă mai înaintată este foarte posibil să fie împins de la spate aproape cu forța de cei apropiați care, obosiți și întristați de suferința persoanei dragi, fac tot ce le stă în putere să îi fie bine. În realitate, el dezvoltă o mare rezistență la terapie, lucru care se poate întâmpla și cu cei tineri. În cazul unei rezistențe solide, suferindul, sub masca dezamăgirii și a incapacității de „a se face bine”, aparent convins că nu mai are nicio scăpare, se prezintă la cabinet numai pentru a face pe plac celor care îi doresc vindecarea. Asta pentru că el este, de fapt, un pleaser. În mod inconștient, depresivul dorește să își păstreze statutul de victimă, pentru a nu își pierde beneficiile: atenția, mila, simpatia altora. Să ne amintim ce a spus Adler: suferința are un scop.
Pentru cei atinși de această afecțiune, depresia este un mijloc de evadare dintr-o realitate pe care o percep ca plină de suferință. Nu de puține ori, depresia este folosită ca o metodă de răzbunare îndreptată asupra celor percepuți ca o amenințare. Dacă, într-un anumit moment alt 
vieții, cei cu depresie s-au simțit constrânși să întreprindă acțiuni pe care nu și le doreau și care le-au schimbat, mai mult sau mai puțin, cursul existenței, aceștia, pe baza perecepțiilor distorsionate, pot dezvolta, fără să realizeze măcar acest lucru, o patologie folosită ca armă împotriva „inamicilor”. Și asta doar pentru că nu puteau să spună, la momentul respectiv: „Nu, nu vreau să fac asta”. Prin suferința pe care o provoacă altora adoptând o atitudine de victimă, ei manifestă o agresivitate mascată, altfel spus un comportament pasiv-agresiv. Suferința este tocmai instrumentul de care se folosesc pentru a-i controla pe ceilalți care se simt obligați să îi facă pe plac fără a realiza că, prin acest comportament, îi întrețin starea de victimă.
Aparent sadici, ei sunt, în realitate, masochiști și au o stimă de sine scăzută care îi împiedică să se exprime autentic. Aceasta provine din sentimentul de inferioritate care a început să se creioneze de la o vârstă fragedă. Ca o compensare a inferiorității lor, depresivii aleg să se situeze deasupra altora, iar superioritatea lor se măsoară în gradul înalt de suferință care le macină existența. „Uite cât de mult sufăr”, pare să spună depresivul. Adevărul este că, chiar și atunci când au de ales, oamenii aleg, de cele mai multe ori, suferința. Desigur, cu toții avem libertatea de a alege. Dar suntem cu adevărat liberi abia atunci când ne asumăm responsabilitatea propriei vieți, conștientizăm că suferim fără a ne victimiza și facem tot ce ne stă în putere pentru a depăși depresia. „Libertatea umană nu e libertate de condiții, ci mai degrabă e libertatea de a lua o atitudine în fața oricăror condiții cu care s-ar putea confrunta” (Viktor Frankl).
Ezitanți în fața provocărilor vieții, dezamăgiți, abătuți, resemnați, de multe ori anxioși, incapabili să întrezărească o rezolvare, persoanele cu depresie, odată ajunse în pragul disperării pot vedea în sinucidere singura soluție care ar putea să le curme suferința. Să îți găsești, paradoxal, salvarea în moarte nu este decât o altă metodă de a fugi de suferință. Din păcate, una extremă și iremediabilă. O metodă pe care o adoptă, de obicei, persoanele care se văd nevoite a înfrunta singure viața și care nu mai au împotriva cui să își îndrepte agresivitatea. Gestul lor radical este pumnalul împlântat în inima celor care i-au rănit, un ultim act de răzbunare.
Ce remedii avem pentru depresie?
1. Ești cea mai importantă persoană din viața ta
Un pas important pentru a ieși din depresie este să îți îndrepți atenția asupra propriei persoane. Încetează să te mai plângi, să cauți responsabili pentru nereușitele și suferința ta și mergi mai departe. Indiferent cât de greu ți s-ar părea, amintește-ți că numai tu ai puterea de a-ți schimba viața; că ești un adult capabil să îți ia viața în propriile mâini, indiferent de opinia sau de comportamentul celorlalți. Învață să spui NU atunci când cineva îți cere să acționezi împotriva dorințelor și nevoilor tale. Iar dacă persoana respectivă se simte lezată de răspunsul tău, amintește-ți că nu ești responsabil de ceea ce simte sau gândește altcineva. Suntem adulți și suntem, fiecare în parte, răspunzători de viața noastră. Noi și nimeni altcineva!
2. Învață din greșeli
A venit momentul să te oprești puțin, să te întrebi unde ai greșit și de ce nu ai ajuns unde ai vrut. Conștientizează, dar nu te învinovăți. Poate ți-ar fi de folos și articolul „Cum să ne eliberăm de sentimentul de vinovăţie?”
Tot ce trăim ne pregătește pentru viață. Dacă o anumită strategie a mers bine, atunci este indicat să o repetăm. În caz contrar, este bine să 
analizăm motivele. Einstein spunea: „Nebunia însemnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat.” Cu siguranță, nimeni nu-și propune să o dea în bară, însă acest lucru se poate întâmpla oricui. Deciziile pe care le-ai luat într-un anumit moment au fost cele mai bune și singurele pe care le puteai lua atunci, având în vedere experiența ta, la acea vreme. Nu există eșec, ci doar feedback. Important este să îți recunoști greșelile, să înveți din ele și, data viitoare, să acționezi altfel.
Dacă nu ești mulțumit de viața ta, în prezent, întreabă-te ce ai putea schimba. Poate vrei un job mai bun, un partener care să te iubească, o altă casă, o călătorie pe care ai tot amânat-o, un curs care ți-ar aduce împlinirea profesională. Orice ar fi, nu mai sta pe gânduri. Acționează chiar dacă ai impresia că nu ești capabil și, în loc să aștepți aprobarea sau sprijinul celorlalți, oferă ceea ce ai vrea să primești. Nu poți să treci de un interviu sau să începi o relație când nu poți oferi. În plus, nimeni nu este obligat să îți dea ceea ce îți dorești, însă tu ai o datorie față de tine: să fii fericit.
3. Observă micile succese și recompensează-te
De fiecare dată când reușești ce îți propui, felicită-te și recompensează-te. Noi suntem obișnuiți să vedem doar succesele mari dar până să ajungem acolo, vom avea și câteva reușite mai mici. Datorită acestor mici succese vom avea ceea ce ne propunem. Așa că începe chiar de azi. Întocmește, în fiecare zi, o listă cu succesele tale persoanele și fii recunoscător. Citește această listă înainte de culcare. Atitudinea de recunoștință te va ajuta să ai o stare pozitivă și îți va da încredere să mergi mai departe. Întrucât nu ai acest antrenament, îți va fi destul de greu să vezi aceste mici succese. Ce spui, faptul că te-ai trezit dimineața și ți s-a oferit șansa unei noi zile este un succes? Eu cred că da.
4. Singura competiție este cu tine insuți
Încetează să te mai compari cu alții! Singura persoană cu care ar trebui să te compari ești tu însuți. Luptă să te autodepășești în fiecare zi, să faci cât mai multe lucruri pentru dezvoltarea ta personală și pentru binele celor din jur. Dacă te vei compara mereu cu cei pe care îi consideri superiori, te vei menține în starea de insatisfacție și îți vei alimenta singur depresia. Dacă vrei neapărat o confirmare, întreabă rudele, familia, pe cei apropiați, despre calitățile tale. Este posibil să fii surprins.
5. Art terapie pentru depresie
Realizează un desen care să exprime depresia ta. Apoi imaginează-ți cum va arăta depresia atunci când te vei simți bine. Dacă dorești, poți creiona un nou desen și, analizându-l, ți se va revela soluția la problema ta. Apoi ia foaia cu desenul care exprimă depresia și arunc-o în foc. Pentru acest exercițiu, nu este necesar să ai talent artisitic, ci doar puțină voință. Lasă-ți imaginația să zboare și poți găsi cheia problemelor tale într-un mod autentic și fără ajutorul cuiva. Asta te face o persoană puternică, nu-i așa?
Acum, desenează felul în care te vezi peste doi ani. Cum ai vrea să fie viața ta la acel moment? Reconstituie decorul și transpune-te în el. Cum te simți acolo?
6. Observă gândurile automate
După cum spuneam mai devreme, atunci când ne confruntăm cu depresia, acționăm în conformitate cu niște percepții distorsionate. Pentru a ne schimba viața, este necesar să identificăm aceste perceții și să le înlocuim cu unele sănătoase. Ori de câte ori observi un gând negativ, distorsionat, caută să îl înlocuiești cu unul mai apropiat de realitate. Notează gândul negativ și procentul în care crezi în el, precum și procentul de emoție pe care o simți ca urmare a acelui gând. Apoi găsește acelui gând unul mai realist și, din nou, procentul de încredere în acel gând și emoția pe care o simți. Repetă acest exercițiu cu fiecare gând distorsionat până îți vei creea un nou tipar de gândire.
7. Identifică greșelile de bază
Depresia nu apare peste noapte. După cum spuneam la începutul articolului, este perfidă și se strecoară cu viclenie, fără să avem timp să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi. Ea este rezultatul abordărilor greșite din copilărie, abordări care au funcționat bine până în momentul când ne-am împotmolit, cum spune psihologia adleriană, pe drumul vieții. Amintește-ți cele mai vechi momente când ai folosit prima dată această abordare care acum nu mai e de folos. În ce fel a fost eficientă atunci, dar cu timpul nu a mai fost?
Revenind la fraza de început a scrierii, realizăm că am evitat să abordăm problema țapului ispășitor. Dar asta doar din considerente practice, atât timp cât scopul principal a fost să aducem o rază de lumină în întunericul depresiei. Totuși, cine ar fi responsabil de incidența numărului crescut de depresivi în rândul populației de pe tot globul? Stilul alert de viață care ne obligă să fim tot mai competitivi și să luptăm până la epuizare pentru obținerea și păstrarea unui statut care să ne scoată din anonimat sau care să ne ofere, cel puțin, o viață decentă? Cei care ne educă potrivit logicii lor private prin metode mai puțin „ortodoxe”, învățate, la rândul lor, de la persoane lipsite de o educație potrivită? Societatea care ne învață că puterea și dictatura banului sunt adevăratele valori la care trebuie să aspirăm? Sau poate toate laolaltă? Relativ la acest aspect, consider că este necesar să ne oprim asupra uneia dintre numeroasele dispute dintre Sigmund Freud și Alfred Aldler, două somități în materie de psihiatrie de la începutul secolului XX. Dacă Freud era de părere că „nevroza este prețul pe care îl plătim pentru civilizație”, Adler susținea, dimpotrivă, că „nevroza este prețul pe care îl plătim pentru lipsa civilizației”. Judecând lucrurile pe baza acestei comparații, suntem tentați să îi dăm dreptate lui Adler.
În ciuda mecanismului inconștient ale cărui „rotițe” angrenează un sistem de funcționare deficitar, depresia este o afecțiune a cărei realitate nu poate fi contestată. Pentru persoana aflată în suferință, viața se prezintă ca un șir de evenimente nefericite, fără nicio șansă de scăpare. Este un fapt pe care nu îl putem ignora. Iar dacă o vom face, conștiința noastră va plăti prețul.
Ada Cojan
Mulţumiri https://unsplash.com pentru fotografie.