Consiliere si psihoterapie

Metode de vindecare emoțională prin art terapie

art terapie, gestionarea emotiilor, eliminarea durerii, evolutie personala

Ți-ai dorit vreodată, cu adevărat, să te vindeci, să te eliberezi de stres, să experimentezi mai multă bucurie în viața ta, mai multă pace și armonie? Să îți dezvolți creativitatea, intuiția sau felul în care te exprimi? Art terapia este o metodă puternică menită să descătușeze forța minții tale subconștiente, să contribuie la eliminarea durerii și la gestionarea emoțiilor. Este o metodă care te va sprijini pe drumul evoluției personale, te va ajuta să dobândești claritate și să înțelegi sensul vieții tale.

De-a lungul existenței, art terapia a fost folosită pentru a exprima profunzimile experienței umane pentru că mintea noastră percepe abstractizarea și simbolurile la un nivel mai profund decât înțelege limbajul.
Nu este nevoie să depui un mare efort pentru a crea opere de artă. De fapt, talentul la desen nici nu este necesar. Art terapia te va ajuta să descoperi și să eliberezi tipare inconștiente, să vindeci rănile emoționale ale trecutului, să îți dezvolți intuiția și să explorezi cele mai profunde visuri și dorințe. Cu ajutorul terapiei prin artă, poți învăța să îți setezi obiectivele și să îți manifești visurile.
Ideea art terapiei este bazată pe conceptul că oricine poate crea. Procesul de creație este o metodă terapeutică. Poți descoperi chiar că ai talent artistic sau că îți poți scoate la vânzare unele lucrări. Dar cel mai important aspect al art terapiei este tocmai actul creației care vine ca o recompensă.

Tai Sheridan, autorul cărții „Secrets of True Happiness” spunea atât de frumos într-un poem: „Când ești creativ, viața curge prin tine. Toți suntem creativi, în mod natural. Când auzi cuvintele: „Nu pot să fac asta”, te rog aruncă-le la coșul de gunoi și începe să creezi ceva. Să te bucuri de creativitate fără standarde, asta este fericirea adevărată. Fii cu adevărat fericit!”

Cum funcționează art terapia?
Pentru a înțelege cum funcționează art terapia, ne vom opri, mai întâi, asupra felului în care este structurată mintea noastră, întrucât la acest mintea umana, constient, subconstient, supraconstientnivel se întâmplă magia.

Mintea noastră este formată din trei părți. În cele ce urmează, îți voi explica modul în care funcționează mintea și care este legătura dintre cele trei componente.

Mintea subconștientă conține ceea ce începem să învățăm în jurul vârstei de 3 ani. Este momentul când subconștientul începe să se dezvolte. La acest nivel sunt incluse credințele noastre, cunoștințele pe care le dobândim, tiparele mentale, traumele. Acestea din urmă nu sunt, întotdeauna, evenimente majore din viața noastră, cu toate că sunt incluse în această categorie. La acest nivel al minții pot fi stocate și lucruri simple. De exemplu, poate ai auzit artificii pe vremea când erai copil și te-au înspăimântat atât de mult încât, ori de câte ori auzi un zgomot puternic, se reactivează trauma. Având în vedere faptul că este cel mai profund nivel al minții, subconștientul mai este denumit și „mintea adormită”. În ciuda denumirii, el, totuși, există și, de multe ori, luăm deciziile cu mintea subconștientă, fără să realizăm măcar că facem acest lucru. Devenim conștienți de ceea ce facem abia atunci când începem să recunoaștem procesul cu mintea conștientă.

Mintea conștientă este acea zonă a minții care funcționează pe tot parcursul zilei. Atunci când citim o carte sau audiem un curs, putem spune: „Da, sunt de acord cu asta” sau „Nu aș crede așa ceva”. Când aducem lucrurile în mintea conștientă, acea parte „trează” din noi, putem să ne uităm la unele dintre lucrurile din mintea subconștientă care nu mai funcționează în viața noastră. Este acea parte din noi care ne ajută la îndeplinirea atribuțiilor de zi cu zi, la conștientizarea faptului că trebuie să megem la serviciu, să avem grijă de casă, să facem cumpărăturile și altele de acest fel.

Mintea supraconștientă este o zonă a minții care poate avea mai multe nume. Poate fi acea parte din noi pe care o vedem ca sinele intuitiv, acea parte care știe tot. Cu ajutorul ei putem percepe semnalele extrasenzoriale. Dacă ești o persoană religioasă, ai putea spune că este acea zonă a minții care îți facilitează dialogul cu Dumnezeu. Unii ar putea spune că este vocea Sursei principale de energie de unde izvorăște energia creatoare. Deci supraconștientul este partea cu care trebuie să lucrăm cel mai mult. Ea ne ajută în găsirea celor mai bune idei și ne oferă scânteia intuitivă pentru aplicarea unui nou plan în viața noastră. Putem lucra cu supraconștientul folosind mintea conștientă pentru a putea începe să conștientizăm acele convingeri din subconștient, să le schimbăm și, în acest fel, să putem avea o viață de succes.

Psihiatrul italian Roberto Assagioli este promotorul unei abordări în psihologie numită psihosinteză. Acesta era de părere că „experiența directă a sinelui, a purei conștiințe de sine… – este experiența adevărată.” Termenul a fost utilizat și de C.G. Jung, care s-a dovedit a fi mai aproape de gândirea lui Assagioli decât de opiniile lui Freud. Referindu-se la supraconștient în termeni de „inconștient superior”, psihiatrul italian considera că acesta reprezintă „potențialitățile noastre superioare care caută să se exprime, dar pe care, de multe ori, le respingem și le reprimăm”. Această instanță a psihicului comparabilă cu supraeul lui Freud cuprinde „religie, moralitate, și un sens social – elementele de căpătâi în ceea ce este mai înălțător în om… punând știința și arta deoparte”, mai credea Assagioli.

Spre deosebire de alte forme de terapie structurate după o metodă clară, în art terapie nu există nicio regulă în afară de simpla libertate de exprimare. Este o formă ludică de terapie, unde imaginația este lăsată să zboare pentru a contura, pe ecranul minții imagini, forme și culori cu o semnificație simbolică. Simbolul este forma primară în care se exprimă inconștientul, prin care aducem ceea ce am reprimat din inconștient în conștiință.

O mare parte a lucrărilor lui Carl Jung sunt dedicate semnificațiilor simbolurilor pe care le-a denumit arhetipuri – tipare și imagini arhaice care provin din inconștientul colectiv. Acestea sunt potențialuri moștenite care sunt actualizate atunci când ajung în conștiință sub formă de imagini sau când se manifestă în comportament în interacțiunea cu lumea exterioară. Sunt forme autonome și ascunse care sunt transformate odată ce pătrund în conștiință și care primesc expresii particulare în funcție de individ sau de cultura din care face parte. Aici trebuie să avem în vedere experiențele rasei și moduri de gândire moștenite odată cu structura creierului, ce pot fi amplificate cu referiri la mituri, folclor, religie, alte modele simbolice prin care s-a exprimat omenirea. Existența arhetipurilor poate fi dedusă indirect prin intermediul poveștilor, artei, miturilor, religiei sau viselor.

Interpretările aduse simbolului pot fi, însă, mult mai profunde. Dacă prima dintre acestea este în legătură cu inconștientul colectiv, o altă interpretare are în vedere înțelesul pe care fiecare îl conferă simbolului și care trimite la conținuturile reprimate, impulsuri sau experiențe inacceptabile. Apoi, mai există și un înțeles general al simbolului care reprezintă implicarea oricărei percepții pe care individul o poate discerne, indiferent de formarea sa psihologică. Această fațetă a simbolului apare în poezie, dramă, pictură, ca formă de manifestare creatoare.

Am înțeles felul în care este structurată mintea și motivele pentru care este atât de receptivă la terapia prin artă. Este o metodă terapeutică încărcată de simboluri, fiecare cu semnificația lui. De fapt, arta, în general, funcționează la nivel simbolic, de aici și eficiența metodei. Să vedem, mai departe, câteva metode pe care le putem utiliza acasă, în autoterapie, pentru a scoate la suprafață ceea ce zace in subconștient și a ne elibera de blocajele emoționale.

Exercițiu de creație pentru autocunoaștere:
Așează-te, confortabil, pe scaun sau pe fotoliu, inspiră și expiră profund de trei ori. Închide ochii și observă dacă apare vreo imagine. Pot fi flori, copaci sau animale, un loc anume. Vezi vreo culoare? Vezi simboluri sau forme? Dar numere? Auzi cuvinte sau fraze? După ce ai terminat de observat, respiră din nou profund, de trei ori, dezmorțește-ți degetele și deschide ochii, pregătit/ă să creezi. Într-un caiet, notează informațiile primite. Ce semnificație personală au culorile pe care le-ai văzut? Dar numerele? Continuă exercițiul zilnic.
În același timp, păstrează un jurnal în care să îți notezi experiențele de transformare. Ce merge și ce nu merge bine în exercițiile pe care le faci? Pe ce vrei să insiști? Ce insight-uri (conștientizări) ai avut? Dedică o parte din jurnal momentelor de recunoștință. În fiecare zi, la trezire sau la culcare, notează cel puțin cinci lucruri din viața ta pentru care ești recunoscător/oare. Jurnalul scoate la suprafață concepte, credințe, tipare din subconștient.

Exercițiu de recunoștință
Alte instrumente prin care îți poți exprima recunoștința sunt arta și afirmațiile.
La finalul zilei, desenează un trifoi cu patru foi (4 foi înseamnă noroc) și, în fiecare petală, scrie câte un aspect/un lucru/o persoană pentru care ești recunoscător/oare. În partea dreaptă a paginii, notează afirmația: CEEA CE APRECIEZ ATRAGE RECUNOȘTINȚA.
Exprimarea sinceră a recunoștinței ne ajută să mergem mai departe, să creăm mai mult din ceea ce ne place și apreciem.

O cale către regăsirea de sine: mandala
Pe lângă aspectul estetic, mandalele au și un rol spiritual, iar sensul profund al acestora trebuie căutat în interior, atunci când urmărim dobândirea unui echilibru emoţional sau soluţia la o problemă.

„Nu este în afară, ci înăuntru, totul înăuntru.” (Meister Eckhart)

Dacă, înainte, le apăreau doar celor inițiați în vise și viziuni, astăzi sunt destul de răspândite în toată lumea, fiind folosite și de specialiști, ca mijloc terapeutic. Potrivit lui Jung, funcțiile conștiinței pot fi reprezentate într-un cerc, al cărui centru este Sinele, ca expresie a totalității, sau ca esență a lui Dumnezeu.

„Mandala este o imagine arhetipală a cărei apariție este atestată de-a lungul epocilor. Ea semnifică plenitudinea sinelui.” (Carl Jung)

Designul mandalei este menit să absoarbă mintea în așa fel încât gândurile încetează să mai existe și o esență filosofică sau spirituală învăluie observatorul, ceea ce duce la un nivel mai înalt de conștiință sau de conștientizare. Pe scurt, mandala poate fi văzută ca un declanșator hipnotic cae permite emisferei creative a minții să umble liberă, în timp ce mintea analitică adoarme.

În crearea unei mandale, importantă este intenția. Putem alege să înțelegem mai bine călătoria noastră pe acest pământ sau să obținem îndrumare într-o arie particulară a vieții, acolo unde întâmpinăm anumite probleme.

„Viața fiecărei persoane este ca o mandală – un cerc vast, nelimitat. Stăm în centrul propriului nostru cerc și tot ceea ce vedem, auzim și gândim constituie mandala vieții noastre.” (Pema Chodron)

Pictarea, colorarea sau desenarea unei mandale ne permite să fim creativi, ceea ce duce la o stare modificată de conștiință, nivel la care putem să mandala, art terapiene vindecăm și să avem conștientizări despre noi și viețile noastre.

În crearea unei mandale, ai nevoie de:
• bloc/caiet de desen
• creioane colorate/pasteluri
• carioci
• acuralele/tempera/guașe/acrilic
• compas

Colorează-ți ziua
În fiecare zi, poți crea o mandală sau poți folosi un șablon (același sau unul nou) pentru fiecare mandală zilnică. În acest fel, îți creezi un jurnal care, în loc de cuvinte, conține mandale. Pe lângă culori, mandala poate include simboluri sub formă de cifre, animale, plante, flori sau orice altceva vă apare în minte. Interpretarea fiecărui simbol poate depinde, foarte mult, de conotația personală. Nu este necesar să ai talent artistic. Procesul este unul spontan și, în primul rând, terapeutic, menit să spargă rezistențele subconștientului, la fel ca orice act artistic. Îți recomand să ții acest jurnal timp de 21 de zile.

Mandala trecutului
Culorile se asociază cu emoții și experiențe din trecut. Această mandală poate repezenta un eveniment sau circumstanțe din trecut. În funcție de felul în care evoluăm, noi spunem diferit aceeași poveste despre trecut. Mandala trecutului reprezintă o poveste referitoare la un eveniment sau poate fi un tablou general al trecutului. Tot ce ai de făcut este să dai frâu liber imaginației și vei avea parte de noi revelații despre trecutul tău.

Mandala prezentului îți indică unde te situezi, în acest moment.

Mandala viitorului poate fi încărcată de semnificații revelatoare pentru viitorul tău și poate fi un indiciu important în planificarea acțiunilor viitoare.

Pe măsură ce creezi, este posibil să vezi că anumite lucruri încep să fie conștientizate, lucruri pe care le-ai îngropat adânc în subconștient, ca metodă de protecție. După ce vei sparge pojghița minții subconștiente și vei aduce în conștiință amintirile reprimate fără niciun fel de rezistență din partea subconștientului, vei cunoaște adevărata vindecare. Este necesar doar să le observi, să le onorezi, să le eliberezi, poate să ierți și să mergi mai departe.

Ada Cojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente articole
Comentarii recente

    <script type=”text/javascript” src=”//downloads.mailchimp.com/js/signup-forms/popup/unique-methods/embed.js” data-dojo-config=”usePlainJson: true, isDebug: false”></script><script type=”text/javascript”>window.dojoRequire([„mojo/signup-forms/Loader”], function(L) { L.start({„baseUrl”:”mc.us20.list-manage.com”,”uuid”:”54200ef39a1843e3255f02cf4″,”lid”:”4244c75a86″,”uniqueMethods”:true}) })</script>

    Primeste informatii utile

    Mailchimp Signup Form
    Share via
    Copy link
    Powered by Social Snap