Consiliere si psihoterapie

Stima de sine versus ego

Stima de sine este un concept de actualitate, tot mai popular în zilele noastre. În media, cărţi, workshopuri sau conferinţe, subiectul este analizat în părţile lui cele mai profunde. Şi pe bună dreptate. O stimă de sine sănătoasă ne ajută să ne bucurăm mai mult de viaţă, să avem relaţii împlinite, să ne simţim bine în propria piele, să fim mai sănătoşi şi mai deschişi către experienţe noi. Ne oferă şansa unei vieţi înfloritoare prin încrederea în abilităţile noastre şi motivaţia de a îndeplini ceea ce ne propunem.

În opoziţie, o stimă de sine scăzută ne menţine captivi în temeri, frustrări şi dezamăgiri şi ne răpeşte posibilitatea de a evolua. Însă ar putea exista şi un revers al medaliei? O stimă de sine ridicată ar putea fi un pericol pentru evoluţia noastră spirituală? Unde se termină stima de sine şi unde începe egoul? Pentru a răspunde la aceste întrebări este necesar, să stabilim, în prealabil, sensul celor două concepte.

Stima de sine şi variabilele externe

Stima de sine trebuie analizată în context, luând în considerare mai multe variabile: „a fi”, „a face”, „a avea”.

Stima de sine scazuta, stima de sine ridicataVariabila aptitudinală împarte oamenii în funcţie de abilităţi. Dacă nu te consideri suficient de înzestrat sau nu îţi conştientizezi calităţile, poţi dezvolta o stimă de sine scăzută. Acest fapt este important şi din punct de vedere social. Într-o ţară clădită pe domnia banului, oamenii inteligenţi şi talentaţi, dar cu o condiţie financiară modestă, rămaşi într-un con de umbră, vor dezvolta tristeţe, dezamăgiri, frustrări şi, cu siguranţă, o stimă de sine scăzută.

În privinţa statutului social, lucurile sunt simple. Eşti catalogat în funcţie de rolul social pe care ţi l-ai asumat. Chiar dacă ai absolvit două facultăţi, un master şi un doctorat, însă eşti paznic la o instituţie, stima de sine îţi este straşnic ameninţată. Chiar dacă îţi cunoşti valorea şi talentul, a fi un simplu paznic în ochii celorlalţi şi a-ţi irosi abilităţile nu îţi poate aduce nicio satisfacţie. Gecas şi Seff au descoperit o strânsă legătură între satisfacţia la locul de muncă şi stima de sine.

Statutul economic se referă la ceea ce ai în raport cu ceilalţi. Cu cât posesiunile noastre sunt mai multe, cu atât ne creşte stima de sine. Este un aspect evident în zona europeană a continentului unde oamenii sunt catalogaţi în funcţie de posesiunile materiale, în contrast cu zona orientală, unde accentul cade pe latura spirituală a vieţii. Inclusiv la noi în ţară, respectul este acordat în funcţie de mărimea averii. Cu cât ai mai mult, cu atât eşti mai respectat, un motiv de a-i creşte stima de sine. Începi să ai acces la anumite relaţii, la „crema” societăţii, motiv de creştere a stimei de sine.

Stima de sine nu depinde de culoarea pielii
Cercetările lui Abraham Maslow au evidenţiat o legătură între stima de sine şi factorii externi, conceptul situându-se la cel de-al patrulea nivel al piramidei. El credea că stima de sine depinde de respect, statut, recunoştere, autorealizare şi prestigiu.stima de sine, stima de sine ridicata, stima de sine scazuta, cercetari despre stima de sine

Cu toate acestea, cercetările lui Rosenberg şi Pearlin nu au găsit nicio corelaţie între clasa socială a părinţilor – analizată în termeni de statut financiar, educaţie şi job – şi stima de sine a copiilor. Anumite cercetări au evidenţiat că atitudinea parentală – în sensul de acceptare a copiilor, solicitări clare şi bine îndeplinite şi respect pentru acţiunile lor în cadrul unor limite bine definite – stau la baza sentimentului de autovalorizare a copilului.

Ar putea depinde stima de sine depinde mai puţin de factori externi şi mai mult de cei interni, subiectivi, care ţin de percepţie? Potrivit studiilor efectuate de Richman, Clark şi Brown, în Statele Unite ale Americii, persoanele de culoare au o stimă de sine mai ridicată sau egală cu a persoanelor cu pielea albă. Surprinzător, nu-i aşa?

„Protestul masculin” ca mijloc de obţinere a stimei de sine
Influenţat de ideile filosofului Hans Vaihinger, psihiatrului austriac Alfred Adler a creat conceptul de finalism fictional, potrivit căruia fiecare fiinţă umană tinde către un scop şi este determinată de o motivaţie, intrând în contradicţie cu ideea lui Freud despre rolul primordial al trecutului – în mod specific al copilăriei – în dezvoltarea noastră. Totodată, el a identificat dorinţa femeilor de a-şi respinge rolul feminin şi de a tinde către un rol masculin, de superioritate, care le-ar putea asigura stima de sine. A definit acest comportament prin termenul „protest masculin”. Pe parcursul istoriei, femeia a fost nevoită să accepte o poziţie de inferioritate în faţa bărbatului, poziţie care a determinat-o să lupte pentru drepturile sale, „sexul slab” fiind înlocuit, în cele din urmă, cu „sexul frumos”. Chiar şi acum, când femeia a dobândit dreptul de a vota, poartă, uneori inconştient, o luptă de putere cu bărbatul, pe toate palierele vieţii sociale, inclusiv în căsnicie. Bătălia pentru supremaţie nu poate fi câştigată decât de către cel puternic. Pe acest principiu, asigurându-şi rolul de lider, femeia capătă stima de sine mult dorită. Să fie voinţa de putere principalul scop al oamenilor, după cum credea Nietzsche? Posibil. Însă, potrivit lui Adler, această dorinţă de putere este nevrotică şi nesănătoasă.

Iluzia stimei de sine
Dacă toţi tindem către un scop iar scopul pare a fi tinde către superioritate, de ce încă mai există oameni care trăiesc o viaţă mizerabilă, în stima de sine, compensare, complex de inferioritatenefericire şi suferinţă, departe de a fi perfecţi? Adler considera că toţi ne naştem cu un sentiment de inferioritate. Copii fiind, suntem inferiori adulţilor din toate punctele de vedere (fizic, intelectual). Dacă, în copilărie, ni se repetă, constant, că suntem neatrăgători, reduşi intelectual, neînsemnaţi, inutili, dacă suntem neglijaţi sau abuzaţi în orice fel, posibilitatea de a dezvolta un complex de inferioritate creşte considerabil.

Odată ajunşi la vârsta adultă, acest complex va determina felul în care ne simţim şi ne comportăm în societate. O parte vor încerca să compenseze, încercând să atingă perfecţiunea sau luptând să devină cei mai buni în domeniul lor. Alţii, în încercarea disperată şi inconştientă de a-şi dezvolta stima de sine, vor dezvolta o pasiune pentru activităţile extreme. Iar o altă categorie se va sustrage de la cerinţele sociale prin refugierea într-un simptom inventat. De exemplu, o femeie suprasolicitată la locul de muncă poate dezvolta depresie sau anxietate, găsind, în acest fel, cel mai bun pretext pentru a sta acasă. Evitând o potenţial eşec, îşi va păstra stima de sine. Aceşti oameni nu realizează că orice tentativă de acest fel nu poate avea şanse de reuşită. Încercând să evite eşecul, ei eşuează în cel mai lamentabil mod posibil şi ajung în cabinetul terapeutului tocmai pentru a-şi salva stima de sine.

„Nu ar trebuie să permitem diminuarea sentimentului de autovalorizare”, spunea Alfred Adler.

Perspective spirituale
Dintr-o pespectivă spirituală, stima de sine este un concept sănătos care provine din recunoaşterea propriei valori şi exclude nevoia de a fi validat de ceilalţi. Când eşti sigur de abilităţile tale, nu ai nevoie de confimare. Atunci când te compari cu alţii, când încerci să devii superiori altora, îi permiţi egolului să preia controlul. Nevoia de validare este doar o dovadă a nesiguranţei de sine şi un indiciu al complexului de inferioritate. Pentru a ne menţine stima de sine şi a evita capcanele egoului, maestrul indian Valmiki Ramayan ne recomandă să facem deosebirea între aceste două noţiuni.

„Numai dacă îţi cunoşti duşmanul, poţi câştiga lupa”, spune el.

Iar inamicul este egoul.

Cu toate acestea, societatea ne demonstrează contrariul. Cele mai puternice poziţii în stat aparţin apaţin unor oameni aroganţi peste măsură iar la stima de sine, ego, spiritualitatelocul de muncă ai cele mai mari şanse de reuşită atunci când eşti capabil să treci peste cadavre. Este un model social care ne-a fost impus de prea mult timp şi care nu va putea fi schimbat uşor. Abia atunci când vom înţelege că fericirea noastră nu poate fi clădită pe nefericirea şi invalidarea celorlalţi, vom avea o societate bazată pe cooperare şi respect în care toţi vom avea de câştigat. Când vom fi mulţumiţi de propria persoană, când nu vom mai avea nevoie de validarea altora, vom fi capabili să îi ajutăm şi pe alţii să evolueze.

„Fii mulţumit cu ce ai, dar nu fi mulţumit cu tine în insuţi”, ne îndeamnă Valmiki Ramayan.

În acest fel, vom evita pericolul autosuficienţei care ne împiedică să evoluăm.

În opoziţie cu opiniile lui Valmiki Ramayan, maestrul spiritual Eckhart Tolle vine cu o altă ipoteză. În discursul lui, el condamnă stima de sine pe care o plasează pe poziţie de egalitate cu egoul. Am putea să credem cuvintele maestrului atâta timp cât alte cercetări au descoperit o corelaţie între stima de sine ridicată şi sarcina în adolescenţă, creşterea numărului de crime în rândul adolescenţilor, precum şi creşterea anxietăţii şi depresiei (Twenge & Campbell, 2001).

Totuşi, el mai crede că o stimă de sine ridicată este mai indicată decât o stimă de sine scăzută. Stima de sine trebuie să fie doar o etapă intermediară în trecerea de la o stimă de sine scăzută la renunţarea completă la ego. Dacă stima de sine depinde de validarea celorlalţi, înseamnă că numai identificarea cu forma ne poate oferi iluzia măreţiei.

„Dacă te identifici cu forma, cine eşti după ce ai pierdut tot? Ai impresia că nu însemni nimic”, spune maestrul.

Diferenţa dintre stima de sine şi egoism
Cu toată propaganda împotriva manifestărilor egoului, nici măcar maeştrii spirituali nu îndeamnă la smerenie absolută. Dacă eşti ţinta abuzurilor, fie ele verbale, fizice sau emoţionale, dacă drepturile îţi sunt încălcate, dacă principiile nu îţi sunt respectate, toleranţa nu îşi mai găseşte justificarea. Dimpotrivă, stima de sine te îndeamnă să nu tolerezi ceea ce este împotriva principilor tale, iar aceasta nu este, nicidecum, o dovadă de egoism. Am considerat că este necesar să fac această distincţie în condiţiile în care spiritualitatea se confundă, uneori, cu toleranţa exagerată. A accepta să fii călcat în picioare nu este o dovadă toleranţă, ci de masochism şi lipsă de stimă de sine. Cum ar putea alţii să te respecte când tu nu te respecţi pe tine însuţi/însăţi?

Un lucru este cert: contribuţia la binele comun s-a dovedit a fi colacul de salvare în foarte multe intervenţii terapeutice şi, probabil, cea mai stima de sine, cooperareeficientă modalitate de creştere a stimei de sine. Ajutorarea celorlalţi, pe lângă posibilitatea de a ne autovalida, ne oferă garanţia valorii personale şi scopul de care avem nevoie pentru a merge mai departe.

„Singura posibilitate de a ne salva de sentimentul de inferioritate este recunoașterea și sentimentul de a fi valoros, care provin din contribuția la binele comun” (Alfred Adler).

În acest punct, psihologia adleriană se întâlneşte cu teoriile promovate, de mii de ani, de maeştrii spirituali.

Dacă ţi-a plăcut articolul şi crezi că ar putea fi de folos şi altora, împărtăşeşte-l, cu un simplu clic pe butoanele de mai jos.

Pe aceeaşi temă: 9 metode de a-ţi recăpăta stima de sine

Ada Cojan

Mulţumiri https://unsplash.com pentru fotografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente articole
Comentarii recente

    <script type=”text/javascript” src=”//downloads.mailchimp.com/js/signup-forms/popup/unique-methods/embed.js” data-dojo-config=”usePlainJson: true, isDebug: false”></script><script type=”text/javascript”>window.dojoRequire([„mojo/signup-forms/Loader”], function(L) { L.start({„baseUrl”:”mc.us20.list-manage.com”,”uuid”:”54200ef39a1843e3255f02cf4″,”lid”:”4244c75a86″,”uniqueMethods”:true}) })</script>

    Primeste informatii utile

    Mailchimp Signup Form
    Share via
    Copy link
    Powered by Social Snap