Cum să evadezi din negura depresiei?
Depresivul este un getter (în traducere obținător). Așteaptă ca ceilalți să îi ofere tot ceea ce are nevoie din punct de vedere emoțional. Vrea să primească atenție, simpatie, înțelegere, milă, timp în care, ca o metodă subtilă de manipulare neconștientizată, se străduiește din răsputeri să facă celorlalți pe plac, doar-doar va dobândi ceea ce își dorește. Înrădăcinată adânc în rolul de victimă pe care îl joacă cu un fel de mândrie, persoana afectată de depresie își poartă statutul de nevrotic ca un titlu de laudă, în timp ce își strigă suferința oricui e dispus să o asculte.
Pentru cei atinși de această afecțiune, depresia este un mijloc de evadare dintr-o realitate pe care o percep plină de suferință. Nu de puține ori, depresia este folosită ca o metodă de răzbunare îndreptată asupra celor percepuți ca o amenințare. Prin suferința pe care o provoacă altora adoptând o atitudine de victimă, ei manifestă o agresivitate mascată, altfel spus un comportament pasiv-agresiv. Suferința este tocmai instrumentul de care se folosesc pentru a-i controla pe ceilalți care se simt obligați să îi facă pe plac fără a realiza că, prin acest comportament, îi întrețin starea de victimă.
Comentarii recente